Două noi orașe în calendarul Super Rally din 2020

Campionatul Național de Super Rally aduce anul acesta două noi orașe în programul competițional. Astfel că pe lângă Mangalia, Târgu Mureș, Craiova și București se vor alătura și orașele Galați și Deva. Dacă anul trecut balul a fost deschis la Mangalia, anul acesta Galațiul va avea acestă onoare

Caravana Super Rally va poposi la Galați pe data de 04 Aprilie, pentru ca mai apoi să ajungă pe malul Mării Negre la Mangalia. pe data de 09 Mai.

In data de 13 Iunie Târgu Mureș va în centrul atenției și va găzdui cea de a treia etapă.

Iată programul complet din 2020

  1. Galați – 4 aprilie
  2. Mangalia – 9 mai
  3. Târgu Mureș – 13 iunie
  4. Deva – 11 iulie
  5. Craiova – 12 septembrie
  6. București – 17 octombrie

PROGRAMUL CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE SUPER RALLY ÎN 2020

Aflat la a treia ediție sub egida FRAS, Campionatul Național de Super Rally propune un calendar cu 6 etape în sezonul 2020, urmând să vină cu două noi orașe din acest an.

Dacă în 2018 a avut un total de 3 etape, iar în 2019 a avut un calendar compus din 4 runde, competiția a cărui promotor este Mihai Leu se află în plină dezvoltare.

Sezonul este deschis cu un oraș nou, prima etapă urmând să aibă loc la Galați pe 4 aprilie. Pe 9 mai va avea loc etapa de la Mangalia, iar o lună mai târziu, pe 13 iunie, se va desfășura, pentru al treilea an consecutiv, etapa de la Târgu Mureș.

Deva este unul dintre destinațiile recente ale caravanei super rally, reședința de județ a Hunedoarei urmând să fie gazda etapei cu numărul 4 pe 11 iulie. Așa cum s-a întâmplat și în 2019, ultimele două etape vor avea loc la Craiova (11-12 septembrie) și București (16-17 octombrie).

Sursă fras.ro

Reclame

Super Rally București 2019. Listă impresionantă de piloți la start.

Sâmbătă, 26 noiembrie, mașinile de raliu și cei mai titrați piloți din România vin în București, pe Bulevardul Kiseleff, în zona legendarelor ”curse de la șosea”, pentru a lua startul în finala Campionatul Național de Super Rally – Trofeul UniCredit Leasing Powered by Opel.

Finala de la București are un nou traseu, cu un grad de dificultate mai ridicat față de cel ales în 2018 și o grilă de start spectaculoasă. De pe grila de start nu vor lipsi nume de marcă din România precum Titi Aur, Bogdan Marișca, Mihai Leu, Costel Cășuneanu, Costi Stratnic sau Dani Oțil. Invitat special la etapa finală din 2019 va fi austriacul Manfred Stohl, fost campion mondial de raliuri, care va fi prezent de această cu o mașină electrică, pe care va concura și Dani Oțil.

Pe lângă super piloți vor fi prezenți și super campioni în acestă ultimă etapă de Super Rally. Mihai Leu va avea în drepta sa un super copilot. Cristina Neagu este invitata celebrului campion Mihai Leu la finala campionatului național Super Rally de anul acesta de la București. Cea mai bună handbalistă a lumii va fi prezentă pe traseul special al acestei curse și va lua pulsul sportului cu mulți cai putere.

Sursă foto Gazeta Sporturilor

”Îi mulțumesc lui Mihai pentru invitație și îl felicit pentru organizarea acestui eveniment și pentru tot ceea ce face în activitatea lui. Îmi plac provocările și mă bucur când noi, sportivii care suntem parte din echipa Sports HUB, reușim să facem schimb de experiențe. Sunt sigură că o să fie o experiență memorabilă și abia aștept ziua de sâmbătă.

Competiția va debuta sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 8:30, atunci când sunt programate manșele de calificări, în timp ce marea finală se va desfășura între orele 15:00 și 18:00.

Sponsorii și partenerii evenimentului sunt UniCredit Leasing, Opel, SuperBet, Bergenbier, Omniasig, Kiss FM, Primăria Municipiului București, Compania Municipală Parking București și București Mall. Evenimentul este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Ministerului Tineretului și Sportului

După victoria de la Târgu Mureș Costel Cășuneanu se impune și la Super Rally Craiova

Costel Cășuneanu jr a obținut a doua victorie consecutivă în Super Rally, obținând cel mai bun timp în runda de la Craiova, și se pregătește să celebreze titlul în etapa finală de la București.

După podiumul de la Mangalia și victoria de la Târgu Mureș, Cășuneanu a început excelent și runda desfășurată în centrul municipiului Craiova. Pe o Skoda Fabia R5, acesta s-a poziționat ca lider încă din calificări.

La prima manșă, a stabilit cel mai bun timp, cu 03:24,090, cel mai apropiat de pilotul băcăuan fiind Dani Oțil (Radical SR4), cu 03:25,872.

În finală, istoria s-a repetat, Cășuneanu fiind pe 1, iar Oțil pe poziția secundă, dar de această dată, liderul campionatului a înregistrat 03:19,153, cu mai bine de 4 secunde mai rapid decât contracandidatul său.

„E o victorie muncită, sunt bucuros pentru acest rezultat și abia aștept finala de la București. Am învățat să nu mă mai bucur dinainte și prefer să iau totul pas cu pas”, a spus Cășuneanu la finalul etapei de la Craiova, care a strâns aproape 10.000 de spectatori.

https://www.facebook.com/cnsuperrally/

Podiumul rundei cu numărul 3 din Campionatul Național de Super Rally a fost completat de Titi Aur, cronometrat cu 03:23,899.

Cășuneanu a câștigat și la Clasa 1, în timp ce Dani Oțil a reușit să își adjudece victoria la Clasa 3B, iar Robert Barabas la 2B. Emil Ghinea s-a impus la Clasa 3A.

Marea finală a Campionatului Național de Super Rally va avea loc în perioada 25-26 octombrie la București.

Super Rally Craiova a intrat pe ultima sută de metri

Pregătirile pentru Trofeul Craiova Opel Super Rally intră pe ultima sută de metri. Sute de cai putere își vor da întâlnire pe circuitul stradal amenajat în centrul orașului. Mihai Leu promite spectacol pentru toți cei prezenți.

Ediția “pilot” din 2017 a avut un impact pozitiv atât asupra publicului amator de spectacol, cât și pentru piloți și organizatori. Clubul sportiv AMC Racing, reprezentat de Mihai Leu, revine în Municipiul Craiova în perioada 14-15 septembrie 2018. Evenimentul motorsport reprezintă cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Super Rally, un campionat în care se întrec cei mai buni piloți din diferite discipline motorsport.

Organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al partenerului principal, Opel Romania, Trofeul Craiova Opel Super Rally va aduce la start peste 20 de concurenți și mașini special modificate pentru curse. Printre participanții la eveniment se vor număra atât piloți de raliu, cât și piloți din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Drift, Slalom Paralel și mulți alții. Partenerul principal, Opel România, și partenerul local, Opel Plusauto, au susținut și ediția pilot de anul trecut, marca germană fiind un cunoscut susținător al sportului cu motor.

Circuitul stradal special amenajat pentru competiție va fi amplasat în zona Pasajului Universității, având o lungime totală de 1.8 km. Concurenții vor lua startul în cel puțin patru manșe de concurs, urmând să parcurgă traseul de trei ori, lungimea totală fiind de 5.4 km. Cei mai buni piloți din cele patru manșe se vor califica apoi în manșele finale, în lupta pentru podium.

https://www.facebook.com/cnsuperrally/

Piloții sunt așteptați să se înscrie până marți, 11 septembrie, urmând ca vineri să fie invitați la startul festiv. Publicul va putea obține autografe de la echipajele preferate în Piața Mihai Viteazul, începând cu ora 19:00. Concursul va începe sâmbătă, 15 septembrie, printr-o manșă de recunoașteri programată la ora 8:30. Opel Insignia GSi va deschide competiția, iar mașinile din competiție vor lua startul în manșele de concurs începând cu ora 10:00, cei mai buni piloți urcând apoi pe podium în cadrul festivității de premiere programată la ora 17:30. Pe toată durata evenimentului, publicul va putea admira cele mai noi modele Opel.