Formula 1. Număr record de Grand Prix-uri pentru 2020

Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2020, și un număr record de Grand Prix uri va cuprinde sezonul următor. Nu mai puțin de 22 de curse vor face parte din noul calendar printre care se numără și Vietnamul.

A ieşit din program Marele Premiu al Germaniei, dar rămâne cel al Italiei, despre care organizatorii spun că un nou contract este în curs de finalizare.

Sunt două mari noutăți în calendarul pentru 2020. Vietnam va deveni cea de-a 34 țară care va găzdui o etapă de Formula 1, iar Olanda revine în circuit după o pauză de 34 de ani. 

„2020 este anul aniversării de 70 de ani şi sărbătorim acest lucru cu o premieră – un calendar cu 22 de curse,” a anunțat președintele Chase Carey.

Sezonul va începe ca de obicei cu Marele Premiu al Australiei pe 15 martie şi se va închide la Abu Dhabi pe circuitul Yas Marina pe 29 noiembrie.Formula 1 va ajunge la Hanoi, capitala Vietnamului pe 5 aprilie, în a treia rundă, în timp ce circuitul de la Zandvoort, unul din istoria competiției, va fi redeschis pe 3 mai spre bucuria fanilor lui Max Verstappen. Va urma Grand Prix-ul Spaniei care a prelungit înțelegerea pentru încă un sezon și apoi dubla Canada – Azerbaidjan. Marele Premiu al Canadei va coincide în 2020 cu cursa de 24 de ore de la Le Mans.Au rămas în calendar curse de tradiție precum Grand Prix-ul Marii Britanii, al Australiei şi cel al Italiei, unde se vor sărbători 90 de ani de la inaugurarea circuitului de la Monza.

Revenire spectaculoasă pentru Simone Tempestini și Sergiu Itu în Raliul Germaniei.

Simone Tempestini si Sergiu-Sebastian Itu au revenit spectaculos in Raliul Germaniei, etapa din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) obtinand un excelent loc 4 in divizia a doua si 19 la general dupa ce in prima zi se aflau in coada clasamentului din cauza unei penalizari.

Dupa un loc pe podium in Raliul Italiei, pilotul clujean a inceput, plin de optimism, runda din Germania, acolo unde a fost prezent pentru a cincea oara. Echipajul de la Napoca Rally Academy a avut ghinion in start si, dupa o pana, s-a trezit pe penultimul loc in WRC2, fiind penalizat cu 3 minute.

Pentru Simone, triplu campion national absolut al Romaniei, a inceput o cursa nebuna de revenire. In cele doua zile, romanul a incheiat probele speciale constant in Top 5, iar in ultima parte a raliului a avut inclusiv doua clasari pe locul secund.

Locul 4 a adus echipajului tricolor un total de 12 puncte, iar in acest moment, cu patru runde inainte de final, Simone se afla pe 15 la general cu 28 de puncte, la numai 5 lungimi distanta de locul 7.

Victorie Audi în cursa de 10H de la Suzuka

A patra etapă din Intercontinental GT Challenge ne-a dus la Suzuka în Japonia, un circuit foarte îndrăgit de fani care ne-a oferit o cursă plină de suspans și turnuri de situație care au făcut să merite și ora foarte matinală la care s-a dat startul (4:00 a.m. ora României).

Din pole position pleca BMW-ul Schnitzer #42 după o performanță remarcabilă în calificări, fiind urmat în prima linie de Audi-ul #25 WRT și pe trei alt BMW, modelul Walkenhorsth #34. Încă din primele viraje BMW-ul #34 a avansat pe locul secund, cu cele două modele M6 GT3 afișând un ritm de cursă foarte bun.

În spate top ten-ul era completat de Mercedes, Bentley, Nissan și Porsche. Dezastrul lovea BMW-ul Walkenhorst în ora a doua când pica victimă colaterală în urma unui contact dintre un Lamborghini și un Nissan. Acesta este nevoit să intre la boxe cu daune vizibile la partea din spate a mașinii. De aici înainte caruselul problemelor a continuat pentru ei ratând ceea ce ar fi putut fi o cursă foarte reușită cu un potențial rezultat bun.

Audi-ul #25 avansa astfel pe locul secund de unde prelua și conducerea după cel de-al doilea rând de pitstop-uri. De aici înainte a fost un sprint susținut către victorie, modelul R8 LMS GT3 Evo rulând constant ca și cea mai rapidă mașină de pe circuit.

În ora a treia am avut și primul safety car după ce Ferrari-ul #27 HubAuto se trezește lovit de nicăieri de o Acura GT3. Din fericire acesta scapă doar cu o pană de cauciuc, suspensia mașinii rămânând încă intactă. Aici au început să se dea peste cap strateg-iile, marea majoritate a plutonului optând să profite de această neutralizare pentru a intra la boxe, dar nu chiar toată lumea.

Porsche-ul #912 Absolute Racing și Ferrari-ul #777 CAR GUY Racing de exemplu au ales să stea pe circuit mergând pe aceeași strategie de la start. Urma să vedem în ce măsură vor afecta aceste alegeri clasamentul mai târziu. Cele două modele Nissan GTR înscrise de KCMG au fost de asemenea despărțite de jocul strategic, din păcate doar #35 a mai contat pe final în timp ce sora cu #18 a întâmpinat probleme pe parcurs.

În timp ce Audi conducea liniștit, în pluton se dădeau lupte grele pentru podium și nu numai. Mercedes era acolo cu modelele #999 și #77, Audi cu celălalt echipaj Pro din mașina #125, Porsche-ul #912, Nissan-ul #35, Bentley-ul #107 și BMW-ul #42. Acesta din urmă mai picase un pic în clasament după ce plecase primul din grilă iar situația avea să se înrăutățească și mai mult după ce aceștia primesc o penalizare pentru nerespectarea timpului minim de pitstop.

Audi treceau și pe locul secund prin intermediul echipajului #125 înscris de Absolute Racing, echipă care a optat să ruleze aici cu două modele diferite, dar ambele înscrise în lupta la vârf. Ghinionul continua pentru Ferrari-ul HubAuto la finalul orei a șasea când iese în decor provocând o nouă neutralizare. Mașina este scoasă din zidul de pneuri și pleacă pe propriile roți la boxe cu avarii serioase la partea dreapta-față.

Ne apropiem de finalul cursei și cele două Audi-uri conduc în continuare, cu mașina din frunte regăsindu-se la un avans constant de circa 20 de secunde față de locul secund. Ghinionul urma să lovească echipajul #125 de pe locul secund care întâmpină probleme cu realimentarea și pierde timp prețios la boxe. În final ei termină abia pe locul al șaptelea, nemeritat după ritmul pe care îl afișaseră pe întreg parcursul cursei. Pe doi avansa acum Mercedes-ul GruppeM #999 cu Porsche-ul #912 pe trei. Ultima parte a cursei s-a desfășurat pe întuneric la lumina orbitoare a farurilor, final care a venit cu alte dueluri pentru poziții duse până în ultimele secunde.

Audi-ul #25 însă nu a mai putut fi ajuns de nimeni adjudecându-și o victorie meritată după ce și-a dominat concurența fără drept de apel. Podiumul a fost completat de #999 și #912, în timp ce restul pozițiilor din top ten au fost ocupate de BMW, Nissan și Bentley. Au fost 10 ore pline de suspans și dueluri pe muchie de cuțit, iar neutralizările foarte puține.

Ultima etapă din Intercontinental GT Challenge readuce în prim plan circuitul sud-african Kyalami cu o cursă de 9 ore programată la finalul lunii Noiembrie. Acolo toată lume va pășii în necunoscut, deci cu siguranță vom avea o nouă cursă de neratat!

Super Rally Craiova a intrat pe ultima sută de metri

Pregătirile pentru Trofeul Craiova Opel Super Rally intră pe ultima sută de metri. Sute de cai putere își vor da întâlnire pe circuitul stradal amenajat în centrul orașului. Mihai Leu promite spectacol pentru toți cei prezenți.

Ediția “pilot” din 2017 a avut un impact pozitiv atât asupra publicului amator de spectacol, cât și pentru piloți și organizatori. Clubul sportiv AMC Racing, reprezentat de Mihai Leu, revine în Municipiul Craiova în perioada 14-15 septembrie 2018. Evenimentul motorsport reprezintă cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Super Rally, un campionat în care se întrec cei mai buni piloți din diferite discipline motorsport.

Organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al partenerului principal, Opel Romania, Trofeul Craiova Opel Super Rally va aduce la start peste 20 de concurenți și mașini special modificate pentru curse. Printre participanții la eveniment se vor număra atât piloți de raliu, cât și piloți din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Drift, Slalom Paralel și mulți alții. Partenerul principal, Opel România, și partenerul local, Opel Plusauto, au susținut și ediția pilot de anul trecut, marca germană fiind un cunoscut susținător al sportului cu motor.

Circuitul stradal special amenajat pentru competiție va fi amplasat în zona Pasajului Universității, având o lungime totală de 1.8 km. Concurenții vor lua startul în cel puțin patru manșe de concurs, urmând să parcurgă traseul de trei ori, lungimea totală fiind de 5.4 km. Cei mai buni piloți din cele patru manșe se vor califica apoi în manșele finale, în lupta pentru podium.

https://www.facebook.com/cnsuperrally/

Piloții sunt așteptați să se înscrie până marți, 11 septembrie, urmând ca vineri să fie invitați la startul festiv. Publicul va putea obține autografe de la echipajele preferate în Piața Mihai Viteazul, începând cu ora 19:00. Concursul va începe sâmbătă, 15 septembrie, printr-o manșă de recunoașteri programată la ora 8:30. Opel Insignia GSi va deschide competiția, iar mașinile din competiție vor lua startul în manșele de concurs începând cu ora 10:00, cei mai buni piloți urcând apoi pe podium în cadrul festivității de premiere programată la ora 17:30. Pe toată durata evenimentului, publicul va putea admira cele mai noi modele Opel.

Video. Un spectator aproape să fie zdrobit de un bolid

Pilotul norvegian Mads Ostberg (Citroen) şi-a demonstrat din plin reflexele în timpul celei de-a cincea probe speciale din cadrul Raliului Germaniei, desfăşurată vineri după-amiază, reuşind să evite în ultima clipă un spectator care căzuse de un gard aflat pe marginea traseului.

Acel om a scăpat cu mult noroc. În locul în care a căzut, eu veneam după un salt făcut în mare viteză şi rulam cu aproximativ 150 km/h. El a căzut pe traseu dar, din fericire, eu am reacţionat rapid şi am evitat un accident mortal„, a scris Ostberg pe contul său de Twitter,

După primele 10 probe speciale din cadrul Raliului Germaniei, lider este estonianul Ott Tanak (Toyota), urmat de belgianul Thierry Neuville (Hyundai) şi de francezul Sebastien Ogier (Citroen), în timp ce Mads Ostberg se află pe locul 14.