Vali Porcișteanu a decis. Nu va concura în Campionatul Național de Raliu din 2020

Fanii pilotului de raliu Vali Porcișteanu nu se vor bucura în acest an de prestația acestuia în Campionatul Național Raliuri datorită lipsei de fonduri. Câtva episoade s-au mai petrecut în anii 2014, 2015 și 2016 însă atunci a reușit câteva starturi de deschidere la anumite etape din campionat.

Având în vedere situația economică actuală, ca mulți alți sportivi și membrii echipei DTO Rally Team, suferă din lipsa resurselor necesare participării în actualul sezon. Atât eu, cât și Dan, suntem mâhniți că s-a ajuns în această situație și suntem în postura de a nu participă în 2020. Dar vrem totuși să mulțumim DTO Rally Team și partenerilor echipei pentru colaborarea de până acum și să le urăm succes colegilor în continuare. Pentru fani de asemenea, mulțumiri din suflet, vom încerca să revenim pe probele speciale cât de curând!”– Vali Porcișteanu

https://www.facebook.com/valentinporcisteanu/

Victorie pentru Vali Porcișteanu la Raliul Iașului

Vali Porcișteanu a bifat a doua victorie stagională, reușind să se impună în Raliul Iașului, a șasea etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. După ce a abandonat în prima zi, Simone Tempestini s-a întors prin regula de super rally și a câștigat toate cele cinci probe de duminică.

Pilotul de la DTO Rally Team a profitat rând pe rând de abandonurile celor care se aflau înaintea sa și a reușit să își consolideze poziția de lider până la finalul raliului. Tempestini și Adrian Răspopa au abandonat în prima zi, în timp ce Bogdan Marișca a fost nevoit să se declare învins din probeleme tehnice în proba specială numărul 7.

Cu trei victorii pe probele speciale, Porcișteanu a fost mai rapid cu 01:25,2 față de Dan Gîrtofan, care a încheiat al doilea. Gîrtofan a bifat astfel al 10-lea podium consecutiv în competițiile interne. Al treilea timp al Raliului Iașului a fost înregistrat de Cătălin Grigoriu. Este primul podium la general din cariera băcăuanului, care își făcea debutul ca pilot în CNRD chiar la Iași, în urmă cu 4 ani.

https://www.facebook.com/valentinporcisteanu/

Revenit duminică prin regula super rally, Simone Tempestini nu a mai avut nicio șansă în clasamentul general, însă a fost declarat câștigătorul zilei, impunându-se în toate cele 5 probe, la care se adaugă și bonusul din power stage.

Top 10 general de la Iași a fost unul plin de surprize. Cei care au punctat sunt, în ordinea din clasament, Zoltan Juhos (Skoda Fabia R5), Paul Ciubotariu (Subaru Impreza), Călin Bucur (Mitsubishi Evo 9), Mihnea Mureșan (Peugeot 208 R2), Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3T), Eugen Caragui (Peugeot 208 R2) și Norbert Maior (Peugeot 106).

Confruntările decisive pentru titlul absolut dintre Vali Porcișteanu, Dan Gîrtofan și Simone Tempestini se vor da la Transilvania Rally (27-28 septembrie) și la Raliul Brașovului (18-19 octombrie)

Înaintea ultimelor două etape, Porcișteanu a strâns 193,4 puncte, în timp ce Gîrtofan, aflat pe poziția secundă, are 191, iar pe 3 se află Tempestini cu 148,2 puncte. Clasamentul final se realizează pe sistemul N-2, unde N este numărul total de etape. Marele avantajat este Tempestini, care are două etape cu 0 în acest moment.

Prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop prinde viteză la Râșnov 6-7 Aprilie


Trofeul SERUS- Râșnov, prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019, reprezintă pentru Vali Porcișteanu prilejul debutului oficial cu noua sa mașină, Citroen C3 R5.

Pauza competițională s-a încheiat și ”morișca” evenimentelor oficiale din motorsportul autohton a prins iar viață. În acest final de săptămână, la Râșnov, este programat debutul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019. Eveniment care-l va avea pe lista de start și pe vicecampionul național de raliuri din 2018, Vali Porcișteanu. Pilotul DTO Rally Team a inclus în programul său această rundă pentru a continua pregătirile în vederea noii stagiuni din CNRD. Cu atât mai mult cu cât anul acesta va aborda competiția cu un nou material de concurs, un Citroen C3 R5.

Dacă nu mai începe sezonul de raliuri cu tradiționalul Tess Rally, uite că tot în această zonă încep oficial anul”, ”Pentru mine, competiția este binevenită. Am efectuat deja primele teste pe circuitul SKAT Kart de la Târgu Secuiesc, însă în această fază orice kilometru parcurs cu noua mașină înseamnă un pas suplimentar către timpii pe care îi vizez”. – ne-a spus, zâmbind Vali. Pentru a continua:

Foto credit:autostiri.ro

Vali spune că o motivație suplimentară a reprezentat-o faptul că va concura pe un traseu pe care l-a mai parcurs. Are deja repere legate atât de acesta, cât și de timpi. Astfel că pe baza lor poate evalua fiecare trecere pe care o va efectua. În plus, își va putea compara prestația și cu câțiva dintre cei pe care-i va reîntâlni pe probele de concurs la prima etapă a sezonului din CNRD.


Anul trecut a fost unul de acomodare la ritmul impus de o mașină R5. Am progresat, dar sunt multe reglaje fine de făcut. În plus, acum trebuie să îmi adaptez maniera de pilotaj la cerințele Citroenului C3 R5. Are o cu totul altă filosofie comparativ cu Skoda Fabia R5, cu care am concurat în 2018. Este mai nărăvașă, îți cere să o cravașezi mai mult, mai multă agresivitate. I-am luat pulsul, îmi place, dar trebuie să ajungem să ne potrivim perfect. Iar aici, la Râșnov, îmi propun să sporesc gradul de compatibilitate și, evident, să le ofer fanilor, ca de obicei, spectacol”, a spus Vali.

Firesc, gândurile sale se îndreaptă și către Raliul Argeșului Catena- powered by Peugeot. Cu atât mai mult cu cât competiția derulată în fața fanilor locali revine după o lungă absență în calendar și este raliul în care Vali a debutat în 2003. 

”Ce au trecut anii! Atunci eram forleighter, cu o Dacia Nova. Se derula pe macadam. Mi-a fost însă clar că asta vreau să fac. Și, uite, anii au trecut. Raliul a trecut de la macadam la asfalt. Eu am evoluat de la Dacia la Citroen Saxo, apoi la Mitsubishi Lancer Evo, mașini R5, am în palmares titlul național. Mă bucur că pot concura iar aici. Este o zonă cu tradiție în acest sport și era păcat să nu avem în campionat un raliu aici, în Argeș!”, mărturisește Vali. Pentru a continua: 
”Transfăgărășanul argeșan, de la barajul Vidraru și până la Capra a fost parcurs ultima dată în 2010. A trecut vreme lungă și abia aștept să revin din nou pe secțiunile tehnice și solicitante de-acolo. Normal, îmi doresc și un rezultat cât mai bun, fiind raliul de casă. Știu însă că ne așteaptă un campionat lung, iar regula N-2 face disputa pentru supremație și mai aprinsă, pentru că te obligă ca pe lângă viteză să ai și constanță. Însă, până la reîntâlnirea cu fanii argeșeni obiectivul imediat este Trofeul SERUS, care poate oferi un plus în perspectiva disputelor din campionatul de raliuri”.