Federația Internațională de Automobilism împreună cu cele 10 echipe au convenit în unanimitate să întârzie introducerea reglementărilor anunțate pentru 2021 până în 2022.
Părțile interesate au susținut joi o conferință pentru a discuta despre pandemia coronavirus și impactul acesteia asupra sportului. Concluzia a fost că cel mai bine ar fi amânarea introducerii normelor tehnice.
Se speră că acest lucru va ușura situația financiară a echipelor în aceste momente în care veniturile lor ar putea să scadă datorită numărului mai scăzut de curse din acest an.
Toate părțile implicate au discutat despre situația actuală a campionatului, și despre modul în care sportul va reacționa la provocările pandemiei COVID 19 – a declarat FIA într-un comunicat
Din cauza situației financiare volatile s-a stabilit ca echipele să-și folosească șasiul din 2020 pentru 2021 cu posibiltatea de a îngheța modificarea anumitor componente până la o dată viitoare.
Introducerea și punerea în aplicare a noilor reglementări financiare vor continua în conformitate cu planificarea stabilită pentru 2021, iar discuțiunile între FIA și Formula1 rămân deschise
Trebuie menționat că toate echipele și-au manifestat sprijinul pentru FIA și Formula1 în eforturile permanente de a restructura calendarul din 2020 pe măsura ce situația globală o cere.
Următoarele curse din Olanda , Spania și Monaco au fost deja amănate.
Un gând despre „Formula1 | Modificările anunțate pentru 2021 vor fi introduse din 2022”