Potrivit unor surse neoficiale, decizia Scuderiei are la bază o prevedere din Codul Sportiv Internațional, potrivit căreia o echipă nu are dreptul de a face apel la o decizie care a fost luată în timpul cursei. Cu alte cuvinte, un apel făcut de Ferrari urma să fie respins înainte de a fi judecat.
Pe de altă parte, o serie de surse apropiate Scuderiei susțin ca Ferrari caută noi dovezi prin care să anuleze penalizarea. De altfel, regulamentul FIA prevede că o penalizare toate fi contestată în cazul în care apar dovezi noi cu privire la nevinovăția acesteia, chiar dacă a fost dictată în timpul cursei.
Prin urmare, inginerii caută date telemetrice prin care ar putea convinge forul mondial că Vettel a primit pe nedrept penalizarea de 5 secunde în urma căreia a pierdut victoria. De asemenea, o altă veste bună pentru Ferrari este că echipa poate depune contestația respectivă în maxim 14 zile de la publicarea rezultatelor finale, adică până în ziua cursei de pe circuitul de la Paul Ricard.
Un purtător de cuvânt al Ferrari a confirmat că echipa caută noi dovezi. „Încă lucrăm la asta și colectam mai multă dovezi”, a declarat un purtător de cuvânt al echipei italiene.