Marc Marquez a obținut a noua victorie a sezonului pe circuitul malaezian de la Sepang, cu podiumul completat de Alex Rins și de Johann Zarco. Valentino Rossi a făcut una dintre cele mai bune curse ale sezonului, dar a căzut cu câteva tururi înainte de finiș.
Titlul constructorilor este asigurat pentru Honda, după ce Marc Marquez a câștigat încă o dată, la Sepang, în penultima etapă a sezonului. Campionul a fost de departe cel mai rapid în calificările de ieri (al 80-lea pole-position din carieră!), disputate pe o pistă în curs de uscare (condiții în care Marquez excelează), dar a primit o penalizare de șase locuri pe grilă după ce l-a incomodat pe Andrea Iannone în turul de ieșire de la boxe.
Astfel, Valentino Rossi a pornit din prima poziție în cursă și a luat un start excelent, distanțându-se în față, urmat fiind de Johann Zarco și de Marc Marquez, care a reușit un start bun din poziția a șaptea. Marquez a trecut de Zarco și l-a urmărit de la distanță pe Rossi. Doctorul reușea un ritm excelent și constant, dar Marquez părea să țină pasul, deși nu se apropia la mai puțin de 8 zecimi de secundă de veteranul italian.
Cu câteva tururi înainte de final, Marquez a început să tragă mai tare, punând presiune pe Valentino. Italianul a căzut în mod neașteptat când avea încă o jumătate de secundă avans față de Marc. Stilul căzăturii a amintit de căzătura de la Le Mans de anul trecut, când Doctorul a căzut în lupta pentru victorie cu Maverick Vinales.
Astfel, victoria i-a fost făcută cadou pe tavă lui Marc Marquez, care a asigurat astfel și titlul constructorilor pentru Honda. Pe final de cursă, Alex Rins, care ajunsese al patrulea, a trecut de Zarco și s-a distanțat suficient cât să se pună la adăpost de atacurile francezului în ultimul tur. Astfel, Rins și Zarco au completat podiumul, cu Dani Pedrosa în poziția a patra.
Andrea Dovizioso, cel care a câștigat la Sepang în ultimii doi ani și care pornea în postura de favorit în cursa din Malaezia, a avut o cursă mediocră, terminând abia al șaselea. De altfel, motocicletele Ducati în general au mers mult mai slab la Sepang decât o făcuseră în ultimii ani, asta deși pista din sud-estul Asiei pare să fie ideală pentru motocicletele din Borgo Panigale.